Astăzi se împlinesc 72 de ani de la înființarea celei mai odioase instituții din istoria României. O instituție care, prin ramificațiile ei actuale, în societatea românească, controlează în mare parte administrația, sistemul politic și economic al țării noastre.
Securitatea a fost, oficial, înființată prin decretul nr. 221 din 30 august 1948 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a RPR. Securitatea a fost creată de SMERȘ, o divizie a NKVD, având ca misiune înlocuirea serviciilor secrete din țările ocupate de URSS cu structuri de tip sovietic. Unitatea SMERȘ din România, numită Brigada Mobilă, a fost condusă, până în 1948, de colonelul NKVD Boris Grünberg, care folosea, în România, numele de Alexandru Nicolski.
Primul director al Securității a fost general-locotenent Gheorghe Pintilie, poreclit Pantiușa (nume real:Timofei Bodnarenko).
Șeful Securității avea rang de ministru în cadrul Consiliului de Miniștri, fiind secondat de 2 directori adjuncți cu rangul de secretari de stat, general-maior Alexandru Nicolski și general-maior Vladimir Mazuru (nume real: Wladimir Mazurow).
Toți cei 3 erau ofițeri sovietici ai MGB(Ministerul Securității Statului- Министерство государственной безопасности, Ministerstvo Gosudarstvennoi Bezopasnosti) a constituit poliția secretă sovietică între anii 1946 si 1953), succesoarea NKVD.
Securitatea avea rolul de „a apăra cuceririle democratice şi de a asigura securitatea Republicii Populare Române împotriva uneltirilor duşmanilor interni şi externi”. De asemenea, organele de securitate erau „singurele abilitate a instrumenta infracţiunile ce primejduiesc regimul democratic şi securitatea poporului”.
„Socialismul în România trebuie să poarte pecetea lui I.V. Stalin și Ion Luca Caragiale”, susținea cu ani în urmă Bellu Zilber, unul din comuniștii condamnați în „lotul Pătrășcanu”. Securitatea a fost instituția în care cruzimea stalinistă s-a îngemănat cu situații de un comic caragialesc, conducând astfel la patologizarea actuală a societății.
Arhiva fostei Securității, mai precis o parte din această arhivă, este depozitată într-o fostă unitate militară din Popești Leordeni, lângă București. Este a treia arhivă ca volum din Europa, după cele din Germania și Polonia și conține sute de mii de dosare. Este, așa cum spune Germina Nagâț, fostă directoare a Direcției de Investigații, actualmente membră în Colegiul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), o ”sinistră carte de vizită a Securității”.
Se găsesc aici, depozitate pe rafturi, atent numerotate, sau în fișete metalice noi- nouțe, istorii îngrozitoare ale unor vieți distruse, ”dușmani ai poporului” care au înfundat pușcăriile, de multe ori sfârșind acolo. Zecile de mii de dosare penale pe care Securitatea le-a făcut de-a lungul a 40 de ani românilor care cutezau să critice regimul comunist, pe ”marele său conducător”, să împrăștie manifeste, să asculte Radio Europa Liberă, sau să se plângă de condițiile mizere de trai, sunt cronica unui regim criminal, așa cum a fost el declarat oficial în 2006 de către fostul președinte al României, Traian Băsescu, românești.
