DOCUMENTAR „Roboţelul de aur”,un film puternic şi fermecător. Campioana de la orfelinat. “De foame, rupeam lucerna și mâncam”

Abandonată la naștere, a crescut în orfelinatul din Râmnicu Sărat, apoi la Centrul de Plasament din Buzău, la cel din Stâlpu și la așezământul unei biserici la Câmpeni. La vârsta de 18 ani a trebuit să plece și a ajuns să trăiască pe stradă.În 2002 l-a întâlnit pe Constantin Voicilaș, antrenor de box la CSM Buzău, care în cele din urmă a devenit tatăl ei adoptiv. După câteva luni de antrenament a devenit vicecampioană națională. În paralel, și-a reluat studiile, absolvind Liceul Sportiv din Buzău și școala de antrenori.

În anul 2006 a cucerit prima sa medalie într-o competiție majoră, aurul la Campionatul European de la Varșovia.

În anul 2015 a făcut obiectul unui documentar, Roboțelul de aur, realizat de Mihai Dragolea și Radu Mocanu. Este cetățean de onoare al municipiului Buzău și maestru emerit al sportului.

Povestea protagonistei din „Roboțelul de aur”, regizat de Radu Mocanu și Mihai Dragolea, are toate ingredientele unui narațiuni hollywoodiene. Steluța Dută este o boxerită în vârstă de 37 de ani, multiplă campioană europeană și mondială. Ea a fost abandonată la naștere și a crescut în diverse case de copii în perioada comunistă, iar la vârsta de 16 ani a fost alungată din cămin. După o perioadă foarte dificilă, este descoperită la 20 de ani de un antrenor de box, care îi va deveni și părinte adoptiv. În portretul pe care îl fac protagonistei lor, cei doi regizori mizează pe un stil cât se poate de simplu și de direct, aproape instinctiv, lipsit de artificii (fără muzică sau comentariu din off): nu e loc pentru compoziții sofisticate ale cadrelor, pentru o mizanscenă elaborată, pentru imagini „frumoase”.(Ionuț Mareș)

Festivalul Docuart a început cu un film minunat, Roboţelul de aur, realizat de Mihai Dragolea şi Radu Mocanu. Documentarul spune povestea unei sportive românce, Steluţa Duţă, multiplă campioană europeană la box. O fată al cărei drum nu a fost deloc lin: a crescut în casa de copii, a suferit de frig şi de foame, a îndurat bătăi crâncene, a trăit pe stradă şi s-a salvat prin sport. S-a apucat de box, a făcut eforturi supraomeneşti şi a transformat traumele copilăriei într-o forţă care a motivat-o şi a condus-o către performanţă.

O veţi vedea pe Steluţa în ring, la antrenamente şi în timpul meciurilor. Îi veţi cunoaşte antrenorul, pe Constantin Voicilaş, omul care a salvat-o, şi pe foştii colegi de orfelinat, alături de care deapănă cu împăcare şi chiar cu umor ororile copilăriei. Îi veţi vedea pe unii dintre cei care au îngrijit-o în orfelinat, fiecare cu patimile, păcatele şi faptele lui bune. O veţi însoţi în casa mamei ei, într-o sărăcie lucie, unde timpul parcă s-a oprit acum câteva sute de ani. Veţi pleca de acolo cu un nod în gât, vă veţi trage sufletul şi o veţi însoţi mai departe. Prietenoasă, amuzantă şi foarte directă, Steluţa are replici memorabile. În ring, împarte pumni cu o forţă de oţel, dar când e premiată de notabilităţile oraşului se fâstâceşte, nu-şi găseşte cuvintele şi rosteşte, fără să vrea, adevăruri care surprind, vai!, tocmai absurditatea gândirii celor care o premiază.

Povestea Steluţei îţi spune câteva lucruri esenţiale:

Graniţa dintre căderea în gol şi remontarea salvatoare este tare firavă. Pe câtă slăbire şi amărăciune se află într-un om, există în el tot pe atâta forţă vitală. Sportul poate fi una dintre cele mai curate şi mai puternice forme de supravieţuire şi de reinventare atunci când eşti la pământ şi nu mai vezi nicio cale de scăpare.

Stela 1
Stela 2

Sursă: ana-iorga.ro, wikipedia.org .

Sursa fotografiilor: adevarul.ro, sansanews.ro, Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

loading...