Parcul Crâng

Parcul Crâng-Buzău

Vizitaţi Parcul Crâng din faţa tastaturii în 2 minute ! Prima atestare a acestei păduri cu numele de "Crâng" datează de pe 23 octombrie 1568, iar prima oară când locuitorii orașului au folosit pădurea ca loc de agrement a fost în 1828. Coordonate‎: ‎45°8′50″N 26°48′3″E45°8. Data finalizării‎: ‎Secolul al XIX-lea Arhitect peisagist‎: ‎Friedrich RebhunMai multe detalii găsiţi în albumul foto de pe această pagină, fiecare imagine având câte o descriere despre Parcul Crâng.

Publicată de Exploram Buzaul pe Joi, 12 septembrie 2019

Prima atestare a acestei păduri cu numele de “Crâng” datează de pe 23 octombrie 1568, iar prima oară când locuitorii orașului au folosit pădurea ca loc de agrement a fost în 1828.

Parcul Crâng este cel mai mare şi cel mai important parc din oraşul Buzău.Amenajarea acestuia a fost finalizată pe la sfârşitul secolului XIX, în pădurea de la ieşirea din oraş, un rest din renumitul Codru al Vlăsiei.

Acesta este situat in partea vestică a Buzăului şi ocupă o suprafaţă de 10 hectare, reprezentând o mică parte din cele aproximativ 190 de hectare ale pădurii cu același nume.

Povestea bisericuței de la intrarea în Crâng a început în 1867, când se spune, că asupra zonei s-a abătut o secetă cumplită. Pentru a îmbuna Divinitatea , credincioșii au hotărât să aducă moaștele Sfintei Filofteia de la mănăstirea Curtea de Argeș. Când au ajuns cu moaștele în locul bisericuței de astăzi, s-a pornit un adevărat potop. Pentru a marca minunea, aici a fost ridicată o cruce, iar apoi, pe la 1922, actuala bisericuţă din Crâng.

În 1972, în Parcul Crâng a fost dezvelită statuia primului poet român modern, Vasile Cârlova, buzoian prin naştere, realizată de sculptorul Gheorghe Coman.
În 1896, au fost aduse trei statui în parc, “Leu și porc sălbatic”, “Leu și căprioară” și “Călăreț atacat de leu”.Acestea au fost realizate prin turnare din fontă de firma Kelhauer din Bucureşti, sculptor C. Masson.

Pădurea este alcătuită din foioase şi conifere, iar stejarii și teii seculari care o compun o fac mult mai cunoscută.În trecut, au mai fost plantate diverse specii din alte regiuni, iar in ultimii ani, pe lângă flora specifică zonei (laleaua de crâng, ocrotită), s-au sădit diverse specii de flori şi arbuşti.

Monumentul Obeliscul„Buzău-1600”, a fost realizat de sculptorul Gheorghe Coman, de numele căruia se leagă şi realizarea taberei de sculptură în aer liber de la Măgura. Acest monument a fost ridicat cu prilejul sărbătoririi a 1600 de ani de la prima menţiune documentară a municipiului Buzău (376-1976), a martirizării Sfântului Sava Gotul în apele râului Buzău. Sculptura atinge 26,80 m înăţime şi fundaţia 14 m., iar pentru realizarea ei s-a folosit travertinul. La bază au fost aplicate basoreliefuri cu scene din istoria României, având ca figuri marcante pe Burebista, Mihai Viteazul şi Nicolae Bălcescu.Puţine persoane ştiu,că in vârful Obeliscului se află un paratrăsnet.
În trecut, foișorul era folosit pentru ca orchestrele să cânte muzică de promenadă.
Statuia din fontă realizată de sculptorul C. Masson, intitulată “Leu şi căprioară”.
În 1897, a fost construit “Bufetul din Crâng”, iar astăzi poartă numele de “Conacul Trandafirilor”, fiind renovat într-un stil arhitectural inspirat de casele țărănești din regiunea Chiojdului. Aspectul inițial al clădirii a fost inspirat din arhitectura urbană germană și elvețiană a vremii, iar datorită evenimentelor din august 1944 a fost distrus aproape in totalitate.Între anii 1979 – 1982, sub îndrumarea arhitectului Ion Ciorcilă, clădirea a fost reconstituită după imagini din epocă.
După cum bine stiţi, în parc se mai află şi Heleşteul, iar în trecut purta denumirea de “Lacul Hoţilor”.Luciul de apă a fost folosit pentru plimbări cu barca încă de la amenajarea parcului, iar până de curând, pentru divertisment se foloseau hidrobiciclete. 
La sfârşitul anilor 1800, lângă lac, a fost construit un turn de apă,din cărămidă, pentru a furniza locuitorilor orașului apă curentă.Acesta are o capacitate de 100 mc şi este abandonat din 1936 când a fost construit cel de lângă el .Se pare că pe viitor va găzdui un muzeu al apei şi sperăm ca promisiunile se vor concretiza într-un mod favorabil.
Acest turn ,cu o capacitate mai mare decăt a celui abandonat (110mc), a fost ridicat in 1936 dintr-un material mult mai rezistent şi anume betonul .După o lungă perioadă de utilizare, și acesta din urmă a fost abandonat.În partea superioară a acestuia va fi amenajat un observator astronomic, iar autorităţile promit că ambele proiecte se vor finaliza in 2020.

Din fericire ,în anul 2018 ,s a decis să se anuleze programul de agrement, prin care se puteau închiria hidrobiciclete, pentru plimbări .Acestea puteau dăuna răţuştelor care şi au găsit casa pe insuliţele din Crâng şi dacă mă întrebaţi pe mine,este un lucru extraordinar.

Lacul este înfrumuseţat de 3 insuliţe ,diferite ca dimensiune ,iar pe una dintre ele funcţionează un restaurant. Accesul aici se face pe un pod iar la celelalte două se poate ajunge doar cu barca.

“Aleea Căprioarei” este un drum interior în Parcul Crâng şi a fost amenajată de puţin timp.Beneficiază de două piste pentru biciclete şi se termină lângă terenul de “La Fabrica de Lapte”.După amenajare, era interzis accesul maşinilor, iar acum din diverse motive, persoanele care vor să se relaxeze sau să practice diverse sporturi, fac slalom printre automobile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

loading...