Buzoienii au fost învinși

ASU Poli a câştigat la Buzău, cu 1-0, meciul restant cu SCM Gloria, din etapa a 11-a a Ligii 2. Unicul gol al partidei a fost reuşit în debutul părţii secunde de căpitanul Ioan Mera, iar cu acest rezultat echipa timişoreană iese din zona retrogradabilă.

După o primă parte a meciului modestă, cu joc de nivelul Ligii 3, ocaziile mai importante au fost irosite de buzoieni prin Mihalache (37), care a reluat cu capul din 8 metri peste poartă, şi Tucaliuc (43), care trimis în careu dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri, iar Murariu a boxat din 10 metri. Pentru timişoreni, singura ocazie i-a aparţinut lui Mera (28), care a reluat mult pe lângă poartă cu o lovitură cu capul din faţa careului mic.

În partea secundă, Ioan Mera a deschis scorul rapid, încă din minutul 49, după ce Zabun a centrat de două ori, iar fundaşul a înscris cu capul din 6 metri, la colţul lung. Munteanu (53) putea egala cu un şut din 25 de metri central, însă mingea s-a dus pe lângă bara din dreapta, dar şi Axente (57) a avut şansa de a dubla avantajul echipei sale, însă din 10 metri a trimis direct în portar, după ce scăpase singur cu el. Apoi scutare a încercat un lob din 25 de metri, dar balonul s-a dus puţin pe lângă bară. Huiban (67) a mai avut şi el o încercare la poartă, însă n-a nimerit-o, iar ultima şansă de gol a fost în minutul 90+4, când Ioniţă a trimis cu capul puţin pe lângă buturi.

Cu 17 puncte, ASU Poli egalează Ripensia şi o depăşeşte la golaveraj, situându-se pe locul 11, după ce înaintea acestei restanţe era pe poziţie retrogradabilă. SCM Gloria Buzău a rămas cu 20 de puncte şi s-a menţinut pe locul 8.

sursa

http://liga2.prosport.ro

Popescu Roberto George

       

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

loading...